Recomandări pentru mămicile clujene: 3 sfaturi ale medicilor pentru perioada postnatală

848

Pentru tinerele mămici, deși pare că, odată cu nașterea, greul a trecut, începe de fapt o perioadă plină de încercări și nopți nedormite. În timp, îți vei aminti cu plăcere despre aceste prime luni, însă, pe moment, trebuie să fii pregătită pentru nevoile celui mic, dar și pentru ale tale. Clipele ce urmează imediat nașterii sunt cele de acomodare cu bebelușul, care va acapara atenția familiei și va dicta felul în care îți petreci aproape tot timpul. Află ce îți recomandă medicii pentru a putea fi în cea mai bună formă, în primele luni de viață ale micuțului tău.

Iată 3 sfaturi ale medicilor, pe care să le aplici în perioada postnatală

1. Odihnește-te oricând ai ocazia. Sfatul cel mai des dat de medici tinerelor mame este acela de a se odihni cât mai mult posibil, deoarece oboseala este inamicul numărul 1 în această perioadă sensibilă. Afectată de schimbările hormonale, de naștere, de toate modificările ritmului vieții, ele nu pot face față decât dacă sunt foarte bine odihnite. Recomandarea specialistului este să prioritizezi somnul în fața oricărei alte activități. Curățenia, vasele murdare, vizitele sunt mult mai puțin importante ca somnul, așa că acestea vor ieși din topul grijilor tale. Chiar dacă erai obișnuită ca locuința ta să sclipească, trebuie să ții cont că fără o mămică în formă, copilul tău va avea de suferit, la fel și tu și ceilalți din jurul tău.

2. Pe lângă somn, ai grijă de tine și de corpul tău. Cum poți face asta? 

  • Medicii te sfătuiesc să-ți acorzi timp pentru a face relaxată un duș lung, care să-ți răsfețe pielea și să te destindă. În plus, este o bună ocazie să petreci câteva minute cu tine însăți, cu gândurile tale, departe de grijile care te vor ține ocupată de acum încolo. Este și o șansă ca cel mic să petreacă timpul cu tatăl lui, ca cei doi să devină apropiați și să se înțeleagă de minune. Amintește-ți că nu este benefic să stai non-stop cu bebelușul, ci e indicat să lași spațiu și tăticului, celălalt actor principal din viața lui.
  • După duș, nu fugi repede la copil, ci mai acordă-ți câteva momente de respiro, folosește o cremă și fă-ți un masaj. Limpezește-ți gândurile și, astfel, vei fi pregătită să te întorci la el cu forțe proaspete.

3. Alăptează doar dacă poți. În mod cert, alăptatul este un aspect foarte important al perioadei postnatale. Cu toate acestea, medicii recomandă ca mămicile să facă acest lucru doar în măsura în care corpul le permite și nu le creează un disconfort foarte mare. Trebuie să știi că bebelușul tău te va iubi oricum, chiar dacă îl hrănești cu biberonul. Multe dintre mamele care abia au născut și nu pot alăpta sunt foarte afectate de acest aspect. Însă, specialiștii te asigură că este mai indicat să folosești biberonul decât să insiști asupra alăptatului. În cazul în care decizi că poți face asta, folosește toate instrumentele care te ajută în această privință: creme, perne pentru alăptat etc. Le poți găsi pe toate la acest magazin online pentru cei mici, care vine și în sprijinul tău. Ce trebuie să reții este că e indicat să asculți de sfatul consilierilor de alăptare din spital, dar și de propriul instinct.

În concluzie, pe lângă atenția acordată celui mic, asigură-te că te ocupi și de tine, pentru a fi în formă. Bebelușul tău are nevoie de cea mai bună versiune a ta, la care nu poți ajunge decât prin grijă față de tine însăți!