Amplasarea patului: unde este cel mai bine să poziționați patul

609
Amplasarea patului: unde este cel mai bine să poziționați patul

Atunci când amenajezi o cameră de dormit, unul dintre lucrurile la care trebuie să fii atent este poziționarea patului în raport cu celelalte elemente decorative sau de mobilier. Felul în care este dispus patul poate ajuta la obținerea unui somn odihnitor și implicit la o stare mai bună de spirit, așadar dacă ești în proces de amenajare a dormitorului, iată câteva detalii importante pe care ar trebui să le știi despre acest aspect.

Amplasează patul în funcție de punctele cardinale

Unul dintre modurile în care poți pozitiona patul este în funcție de punctele cardinale. Specialiștii recomandă ca patul să nu fie îndreptat spre est, ci să fie poziționat mai mult spre sud- vest. Desigur, este important ca patul să se și potrivească în interiorul camerei, din punct de vedere al dimensiunilor, iar în acest sens este nevoie să analizezi oferta de paturi de dormitor disponibile pe piață. 

Este recomandat să alegi un pat atât din punct de vedere al dimensiunilor, cât și din punct de vedere al confortului și materialelor folosite pentru acesta. Poți alege paturi tapițate sau simple, cu cadru și somieră și de asemenea poți opta pentru saltele ergonomice, cu spumă de memorie sau cu toppere cu aloe vera, tocmai pentru a-ți oferi un confort cât mai ridicat în timpul somnului.

Poziționează patul în funcție de lumină

Este cunoscut faptul că somnul este influențat foarte mult de condițiile ambientale, iar absența luminii este un factor important în producția de melatonină (hormonul somnului). Indiferent dacă vorbim despre lumină naturală sau despre lumină artificială, aceasta ar trebui redusă cât mai mult pentru a te putea bucura de un somn odihnitor. În acest sens este nevoie să poziționezi patul cu zona capului cât mai departe de ferestre, tocmai pentru ca somnul să nu fie influențat de lumina de afară, nici de cea naturală și nici de iluminatul stradal din timpul serii. 

Poziționează patul în funcție de celelalte elemente ale camerei

Pentru a te bucura de confort și din punct de vedere vizual este recomandat să amplasezi patul într-o zonă în care să ai acces cu ușurință, fără ca aceasta să fie obturată de corpuri de mobilier sau de obiecte decorative. De aceea este important să ai în vedere atât modelul de pat, cât și amenajarea efectivă a camerei, pentru a fi sigur că alegerea este cea mai potrivită pentru nevoile tale. 

Poți cere ajutorul unui designer de interior care să te sfătuiască cu privire la alegerea tipului de mobilier potrivit și cu privire la amplasarea acestuia în camera de somn în care urmează să te odihnești. 

Poziționează patul pe un perete întreg

Pentru a evita un traseu neconvențional spre zona de dormit, este recomandat să poziționezi patul pe unul dintre pereții întregi. Astfel nu vei fi nevoit să faci slalom pentru a ajunge la zona de dormit și nici nu vei avea probleme în ceea ce privește închiderea sau deschiderea ușilor.

Patul trebuie să îți ofere confort și relaxare, iar poziționarea acestuia în cameră te poate ajuta să te bucuri de o zonă de dormit în care să poți scăpa de grijile zilnice. 

Este recomandat să poziționezi în funcție de tipul camerei și dimensiunea acesteia, dar și în funcție de tipul patului și de obiectele din dormitor. Fie că alegi să lucrezi cu un specialist în design de interior, fie că alegi să faci în regie proprie schimbările în interiorul dormitorului, ar trebui să ai în vedere aceste recomandări pentru ca patul să răspundă corect nevoilor tale de odihnă.